Culmea ghinionului: Sa cauti de cateva zile filmul New Moon si cand il gasesti sa fie in franceza. Numai eu am parte de asemenea noroc.
Azi am vazut New Moon (nu in franceza). L-am gasit pe un site dupa lungi cautari. Per total mi-a placut. Respecta destul de bine povestea din carte. Actorii sunt cat de cat bine alesi. Filmul nu e cine stie ce capodopera, dar e ok.
Ce mi-a placut:
-Alice…e adorabila. Ashley Greene o intruchipeaza perfect.
-Modul in care filmul reda prietenia dintre Jake si Bella. Dupa ce el se transforma, relatia lor seamana mult cu a Bellei si a lui Edward la inceput. Jacob ii spune ca nu e un prieten bun, ca nu ii poate arata cine e cu adevarat, si apoi incearca sa o salveze. Nu am obsevat atat de bine acest aspect al prieteniei lor in carte.
-Atunci cand batea vantul, blana lupilor se misca. Frumos efect!
-Carlisle e exact cum mi l-am imaginat cand am citit cartea. E unul din personajele mele preferate din carte.
-Momentul despartirii e foarte trist, dar Robert e extraordinar. Se vedea pe fata lui cat sufera. Asa mi-am imaginat cand am citit cartea. Ilustreaza foarte bine durerea provocata atat de despartire, cat si de faptul ca a mintit-o pe Bella.
-La capitolul actori: Robert Pattinson-Edward(nici nu ma indoiam ca o sa-mi placa), Ashley Greene-Alice si Peter Facinelli-Carlisle
-Au aparut niste scene care n-au legatura cu cartea, lupta cu volturii si confruntarea dintre Jacob si Edward.
-Finalul a fost muuult mai bun decat in carte. 
Ce nu mi-a placut:
-Soundtrack-ul…nu e genul meu de muzica.
-Modul in care mergea Edward spre Volturii. Parca plutea.
-Lupii…sunt groaznici. Aveau niste bete in loc de picioare.
-Victoria…mi-o imaginam mai jucausa. Nu ma asteptam sa fuga de lupi. Credeam ca ii va provoca.
-Parca vampirii trebuiau sa fie frumosi….nici unul din Volturi in afara de Alec nu indeplineste conditia asta.
In concluzie, New Moon e un film destul de dragut. Probabil ca il voi revedea cand va aparea o varianta acceptabila….poate chiar cu subtitrare….si ca sa continui sa visez….poate il vad cu Emma 
ok…ma opresc inainte sa mai spun ceva ce as putea regreta
Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, John parcursese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si, in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa consulte o carte.Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini.Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana, si-a zis,”Mi-ar placea sa cunosc persoana care a scris notele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face , pare a fi atat de buna, de blanda si de inteleapta”. S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. A decis sa incerce sa o gaseasca . Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gsit adresa ei si i-a scris o scrisoare. A doua zi dupa ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front. Surprinzator, Hollis i-a raspuns la scrisoare.Curand cei 2 au inceput un schimb regulat de scrisori, care avea sa se intinda pe toata perioada razboiului. “Scrisorile ei erau asemanatoare notitzelor pe care le facuse pe marginile acelei carti”, avea sa-si aminteasca John mai tarziu. “Prin ceea ce-mi scria, Hollis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult”. Intr-una din scrisori, John ii marturisise ca fusese ingrozit de moarte cand intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei.Hollis l-a incurajat, raspunzandu-i , “toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte,”Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei morii, nu ma tem de nici un rau, Caci tu esti cu mine” Pe masura ce schimbau scrisori, John simtea ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris , “Te rog sa-mi trimiti o fotografie de-a ta”, dar ea i-a raspuns “NU, nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii”. El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal.In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie. I-a scris lui Hollis ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase Dupa-amiaza, langa ceasul cel mare, “Ma vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care il voi purta “, i-a scris ea. In cele din urma , a sosit si marea zi. John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima intalnire cu Hollis Maynell: O tanara venea spre mine; avea o fata placuta , cu o linie usor alungita, Parul Blond ii cadea in bucle peste urechile delicate.Ochii ii erau albastri ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o feminitate blanda si, in costumul verde pal, arata ca primavara care s-ar fi trezit la viata! Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea, uitand cu desavarsire ca domnisoara pe care o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara care-mi furase privirea NU Avea. Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnisoara s-a oprit pret de cateva clipe. Un zambet usor, provocator, ii aparu pe buze. “Imi dai voie , soldat?”, intreba ea timid. am mai facut un pas spre ea, si atunci am vazut-o…Pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde. Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinuta, trecuta bine de 40 de ani.Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate in niste pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta repede. Trebuia sa aleg . Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise, sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva care stiam acum ca e Hollis Maynell? Am decis fara sa ezit. M-am intors spre femeie si i-am zambit. Incepand insa sa-i vorbesc , ma simteam sufocat de o dezamagire amara. “Trebuie sa fiti domnisoara Maynell “am zis, intinzandu-i mana. “sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna.” Pe fata femeii aparu atunci un zambet larg. “Nu stiu ce vrei sa spui, tinere” raspunse ea “dar cred ca ai vazut-o pe domnisoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut, nu? am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever . Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna, sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum. Spunea ca e un fel de test”. Uimitoarea si romantica poveste a lui John Blanchard si hollis Maynell este exemplul extraordinar al unei tinere care a fost dispusa sa astepte un barbat integru(foarte greu de gasit in lume, uneori si in biserica, baietii care poarta bratari cu w.w.j.d. (what would jesus do?) nu se ridica la standardele lui Hristos)ca si al unui barbat care a fost rasplatit pentru ca nu si-a urmat dorintele carnale, ci a raspuns potrivit caracterului lui Hristos. Morala acestei istorisirii este urmatoarea: Fetelor, daca veti astepta cu rabdare si incredere ca Dumnezeu sa aduca in viata voastra un barbat cu un caracter ca al lui Hristos, nu veti fi dezamagaite. Iar voi baieti, invatati sa le tratati pe femei cum le-ar trata Gentlemanul Perfect, Isus Hristos. Daca veti face asa, nu numai ca nu veti mai fi niste “profitori” , dar veti fi si vrednici de o frumoasa printesa pura, care se va fi pastrat pentru voi.
Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.
comentarii recente