Iubirea fara conditii

Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.

- Mama, tata, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.
- Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.
- Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.
- Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.
- Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el. Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.

În acest moment, fiul închide telefonl brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.

Băiatul lor avea doar o mână şi un picior.

Ne e atât de uşor să îi acceptăm şi să îi iubim pe cei care sunt amuzanţi, plini de viaţă, fără probleme, dar nu ne pasă de cei care ne pot încurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i bagă în seamă. Suntem ipocriţi. Da, eu sunt unul din ei.

Sursa http://www.ozibuna.net