Saptamana aceasta sunt tinuta captiva la domiciliu de o raceala ce nu vrea sa plece, si cum ma plictiseam destul de tare, m-am gandit ca ar fi un moment bun pentru o noua postare, care vine dupa o lunga perioada de tacere. Nu o sa incerc sa ma justific si nu regret ca n-am mai scris. Incerc sa ma bucur de revenire.
Primul semestru a trecut destul de repede si, asa cum anticipam in octombrie, istoria este singura materie pe care mi-as dori sa o am in fiecare zi. Fetele imi spun ca la orele de istorie intru intr-un soi de transa 
. Ma gandesc din ce in ce mai des, ca aceasta va fii si optiunea pentru facultate, dar pana atunci mai e timp. Primul semestru s-a rezumat la cateva momente foarte amuzante, la pasiunea pentru istorie, la media aia superba de la romana (Long Live Lisman) si la multa frustrare din partea materiilor de real.
Intr-un fel, entuziasmul meu legat de Sava, s-a redus. Daca as lua-o de la capat, as alege acelasi liceu, dar nu as mai avea aceleasi asteptari. Sunt prea multi oameni care nu au ce cauta aici!
In afara de scoala, cred ca cele mai frumoase momente pe care le-am trait de cand nu am mai scris pe blog au fost in vacanta de Craciun. Perioada de colinde a fost superba, dar prea scurta. Nu prea pot sa descriu in cuvinte serile alea, pentru ca au fost cu adevarat superbe. In fiecare an am avut cate un colind preferat,iar alegerea de anul trecut m-a surprins si pe mine. Cand eram mica nu se cantau decat colindele acelea clasice si crescand, am dezvoltat o aversiune fata de ele, dar pe la inceputul lui decembrie am auzit la radioul scolii “Gloria in excelsis Deo” si de-a dreptul m-a cutremurat. Astfel, varianta tradusa a aceluiasi cantec a devenit pentru mine un fel de imn al colindelor din 2011. Un alt moment special a fost in a doua seara, cand coboram pe scari si Dan a inceput sa cante refrenul de la “Nu mai fii trist” – <sunt fericit, chiar daca am lacrimi pe-obraz…> Atunci am simtit ca atmosfera aceea de Craciun este cu adevarat intregita. Am scris mai mult decat imi propusesem despre Colinde, asa ca nu o sa mai povestesc despre excursia de la Predeal foarte multe, ci o sa pun cateva fotografii. Excursia asta a fost o razbunare pentru cea de anul trecut, cand a plouat si nu am avut decat putina zapada murdara. Anul acesta am avut o vreme superba si o iesire superba, care ne-a reincarcat bateriile. 
In ceea ce ma priveste, lucrurile nu s-au schimbat foarte tare. Inca imi place Michael Buble, sunt tot o impiedicata, la fel de entuziasta si cu multe idei. Micul meu univers a fost putin cam zbuciumat in perioada aceasta in care nu am mai scris, dar acum apele s-au mai linistit si sper sa ramana asa. Pana la ultimul post va las cu o melodie care mi-a dat mult de gandit si cu pozele promise.
PS: Voi ce credeti? A plans capitanul Titanicului atunci cand nava se scufunda?
